Pages

13 octombrie 2015

Recenzie: Aristotel şi Dante descoperă secretele Universului

Deşi am citit-o în engleză, acum un an, mi s-a părut relevant să îi scriu recenzia acum, când a apărut şi în română, datorită editurii Trei. Sper că vor continua să traducă poveştile lui Sáenz (îmi încrucişez degetele pentru Last Night I Sang to the Monster), pentru că proza lui lirică ar fi o gură de aer proaspăt pentru cei avizi după young adult – plus că aduce o reprezentare LGBT foarte bună. Şi mai sper că au făcut treabă bună cu traducerea.

Într-o vară veche şi monotonă, Aristotel şi Dante se întâlnesc pentru prima dată la piscină, unde Dante îi promite lui Ari că îl va învăţa să înoate. Aici începe prietenia lor, care deşi pare dulce şi sigură, promite o tensiune savuroasă, un dezechilibru care va dezvălui luptele interioare are fiecărui băiat.


Aristotel are 15 ani la începutul romanului; e un băiat cu stimă de sine joasă, cu tendinţe către melancolie, izolare ("The summer sun was not meant for boys like me. Boys like me belonged to the rain"), fiind o oglindă a imperfecţiunilor familiei lui: fratele – la închisoare; tatăl – grav traumatizat după război. Iar când apare Dante cu râsul şi fragilitatea lui, cu poezia lui imposibilă, Ari rămâne fascinat.

I-am plăcut în mod deosebit pe băieţi pentru că reprezintă trope-ul schoolboys embrace poetry (sau poate doar mi se pare, pentru că îmi place prea mult) chiar dacă acţiunea nu s-a desfăşurat într-un context academic, ci în casele lor din El Paso – sau, când lucrurile sunt gata să devină importante, în deşertul din apropiere.

Finalul, însă, nu s-a ridicat la înălţimea cărţii – oferă impresia că autorul se grăbea să termine cartea, că luptele lui Ari şi-au aflat un deznodămând prea brusc. Însă rămân impresionată de felul în care Sáenz a dat stele unui univers atât de simplu, doi băieţi, o piscină, camioneta şi deşertul de lângă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu